lunadegheata

nu stiu daca ploaia se topeste. dar bordura asta, de care ma sprijin cu putina teama imi spune ca da. ploaia se topeste si se transforma in licurici umezi. zeci de randuri lucind pe trotuarele noptii.

si ciocolata se topeste.

si imbratisarile se topesc si intra in mine, prin piele – si ea e umeda.

la rand, stam toti, cu fetele pe jumatate acoperite de teama.

 

erau boabe de cafea insirate pe un fir de matase nascut dintr-un vierme plicticos, ascuns – tacticos – sub o frunza de dud, zornanindu-i la fiecare pas facut in graba, ca-n toate diminetile in care, pe trotuare, alearga si copiii si adultii – deopotriva – dupa un numar magic de tramvai. 

si-n jur, lumea tresare. oamenii ridica pleoapele si jaluzelele albe, privind halucinant spre urmele ei de zat.

ar fi putut sa isi lase toti infierbantarea in ibrice, langa un ou fiert de 4 minute fix.

sau sa se multumeasca macar un minut cu inganarea fina si dulceaga a unui croissant cu unt mangaietor.

sau cu dulceturi culese din camara bunicii, dupa retete scrise pe pergamente, ascunse-n cufere si sertare de lemn de cires, mirosind a ceara si-a craciun.

insa, in dimineata aia, lumea-ntreaga vroia doar cafea in cescute colorate. neagra. cu lapte. cu miere. si zahar brun .

se facea ca eram incaltata in frunze . si purtam pe umeri frunze. si ochii imi erau tot frunze. si de incheieturi imi atarnau frunze de salcam. si stiam ca e un salcam pentru ca i-am spus, in timp ce le zangaream, cu vocea putin obosita, cam dupa o vara ca o amiaza caniculara, copacului ca-mi pare rau sa nu mai simt mirosul florilor lui si gustul lor dulceag, dar il am pe-al tau, intins pe buze si pe maini. si ghinde aveam pe lobul urechii, prinse stangaci , de sangeram caramiziu. si castane crantaneam cu dintii mei de lemn, hapsana. si frunze de macese imi pusesem pe sani, sa poti musca din fructe cand te vei satura de ei. si-n mijlocul meu era o nuia sa te lovesc cu ea cand imi vei fi salbatic si ma vei intepa cu acele de pin ce-ti stau pe coapse cand ca o iedera te voi sufoca.

 

 

se facea ca eram incaltata in frunze . si purtam pe umeri frunze. si ochii imi erau tot frunze. si de incheieturi imi atarnau frunze de salcam. si stiam ca e un salcam pentru ca i-am spus, in timp ce le zangaream, cu vocea putin obosita, cam dupa o vara ca o amiaza caniculara, copacului ca-mi pare rau sa nu mai simt mirosul florilor lui si gustul lor dulceag, dar il am pe-al tau, intins pe buze si pe maini. si ghinde aveam pe lobul urechii, prinse stangaci , de sangeram caramiziu. si castane crantaneam cu dintii mei de lemn, hapsana. si frunze de macese imi pusesem pe sani, sa poti musca din fructe cand te vei satura de ei. si-n mijlocul meu era o nuia sa te lovesc cu ea cand imi vei fi salbatic si ma vei intepa cu acele de pin ce-ti stau pe coapse cand ca o iedera te voi sufoca.

 

 

am, in sfarsit, linistea pe care o cautam in alte locuri . si-un rasarit de soare, din cand in cand, atunci cand norii nu se-aseaza deasupra ferestrelor.

 

am, in sfarsit , linistea pe care o cautam in alte locuri . si-un rasarit de soare , din cand in cand, atunci cand norii nu se-aseaza deasupra ferestrelor.

 

cine ghiceste numarul total al sarsanalelor castiga o sticla de vin . na!

cine ghiceste numarul total al sarsanalelor castiga o sticla de vin . na!

numarul lucrurilor adunate intr-o perioada de aproximativ 3 ani? prea mare. mult prea mare. obositor de mare.

 

 

uitasem cat de dificile pot fi inceputurile astea.